Premiera oficiala “Fara sprijin”

fara sprijin

Marti 28 februarie/20h00, Teatrul Luni de la Green Hours si Ofensiva Generozitatii va invita la premiera “Fara sprijin”, un proiect de educatie creativa si arta activa pentru spatii comunitare si culturale, pentru reprezentare directa, impotriva distrugerii sistematice a tesutului social din Romania. In iulie 2011 a avut loc evacuarea laBOMBA – Centrul Comunitar pentru Educatie si Arta Activa Rahova-Uranus. Disparitia centrului plaseaza intreaga comunitate intr-o pozitie vulnerabila, distrugerea acestei comunitati devenind doar o chestiune de timp.

Prin reconversia fostei discoteci in croitorie si centru comunitar, spatiul laBOMBA a devenit nucleul de reprezentare comunitara in Rahova-Uranus. Februarie 2012 gaseste comunitatea Rahova-Uranus intr-un moment mai grav ca oricand, majoritatii familiilor aflate in situatia de a fi evacuate ramanandu-i sa astepte notificarea de evacuare si din casele in care locuiesc.

Spectacolul FARA SPRIJIN este o marturie a momentului evacuarii, marturie construita de catre mamele din comunitatea Rahova-Uranus, Bucuresti.

Incepand cu 2006 a fost semnalata, prin organizarea a numeroase dezbateri publice, problema cea mai grava cu care se confrunta comunitatea: evacuarea din casele in care locuiesc, repartizati de catre stat, membrii comunitatii, cat si legitimitatea anumitor retrocedari. Spatiul Centrului laBOMBA este un exemplu relevant: procesul de retrocedare a fost initiat de catre o firma de avocatura, Chereches & Chereches, care a cumparat drepturile litigioase de la un urmas al fostului proprietar. Desi in toate planurile cadastrale nu apare nicio cladire la momentul nationalizarii (1950), instanta a hotarat, ignorand dovezile existente, sa retrocedeze firmei de avocatura inclusiv cladirea de 187 de metri patrati construita de catre Marin Eremia in 1991 pe un teren preluat de la ICRAL prin contract. La inceputul anilor 2000 a fost revendicata proprietatea. Conform legii, Eremia se astepta sa primeasca ori o oferta de achizitionare a terenului pe care intre timp construise cladirea, ori sa primeasca despagubiri. Toate aceste aspecte legale au fost ignorate de catre instanta de judecata, iar cladirea a fost castigata de catre firma de avocatura.

Pe tot parcursul derularii proiectelor realizate de Ofensiva Generozitatii, in perioada 2006 – 2011, s-au facut cereri, aplicatii, prezentari si propuneri de parteneriat atat autoritatilor locale – Primaria Capitalei, Primaria Sectorului 5, Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, cat si nationale – Ministerului Culturii si Cultelor, Ministerului Educatiei, pentru sprijinirea demersului si a posibilitatii de dezvoltare si continuare a activitatilor. Pe langa faptul ca de cele mai multe ori nu s-a primit niciun raspuns, in momentul initierii unui dialog, orice posibilitate de materializare a unei colaborari a fost blocata fie de sistemul birocratic, fie de situatia neclara a litigiului in care se afla spatiul Centrului Comunitar laBOMBA. Timp de cinci ani, nici autoritatile locale, nici cele nationale nu au putut gasi o solutie de preluare a unui program ce suplinea lipsa oricaror activitati cultural-educationale atat in zona Rahova Uranus, cat si in caminele culturale din Romania – de altfel, drepturi fundamentale asigurate prin constitutie. Programul si metoda puse la dispozitie pro bono de catre Initiativa Ofensiva Generozitatii au fost create si verificate in timp, impreuna cu membrii comunitatii.

Echipa proiectului
Cristina Eremia, Gabriela Dumitru, Cornelia Ionita, Andreea Esanu, Sanziana Nicola, Irina Gadiuta, Bogdan Georgescu.

Bucuresti. 22.02.2012

Informatii despre proiect: labombastudios(at)gmail.com

Rezervari: teatru(at)greenhours.ro
www.greenhours.ro

PinterestTumblrShare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: SEO Consultant | Thanks to los angeles seo, seo jobs and denver colorado