Noaptea Alba a Filmului Romanesc la a cincea editie

Noaptea Alba a Filmului Romanesc la a cincea editie

Cea de-a cincea ediție a evenimentului de mare succes, Noaptea Albă a Filmului Românesc, revine în prim-plan în noaptea de vineri, 19 septembrie 2014, în București și Cluj-Napoca.

Spectatorii vor avea ocazia să vizioneze producții recent lansate pe marile ecrane, care s-au bucurat de succes la public, cât și de filme clasice, care au rămas în istoria cinematografiei românești. Din selecție nu lipsesc nici documentare originale sau cele mai bune scurtmetraje românești ale anului 2014.

Cu toate că vara tocmai a trecut, cinefilii vor avea parte de încă o vacanță la mare alături de personajele din #Selfie (r. Cristina Iacob). În loc să se pregătească pentru cel mai important examen din viața lor, trei absolvente de liceu, decid să plece la mare și să uite de școală, iar cei trei tineri pe care îi întâlnesc pe litoral par mai mult decât dispuși să le ajute.

NAFR_2

Secțiunea ”Panoramă 2013” aduce cele mai apreciate titluri ale anului trecut, printre care se numără filmul lui Stere Gulea, Sunt o babă comunistă, avându-i ca protagoniști pe Marian Râlea și Luminița Gheorghiu, prezentând viața liniștită a unui cuplu din provincie, ce este tulburată de marea veste a reîntoarcerii acasă a fiicei lor, alături de logodnicul ei canadian, precum şi câștigătoarea a trei Premii Gopo, ecranizarea binecunoscutei nuvele Domnișoara Christina(r. Alexandru Maftei), ce își așteaptă fanii pentru o porție de horror românesc, avându-i în distribuţie pe Maia Morgenstern, Tudor Istodor, Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu.

Horațiu Mălăele, în calitate de regizor şi actor, vă invită să aflaţi povestea a trei prieteni, care, după o seară petrecută într-o cîrciumă în care imigranţii îşi varsă amarul, plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul şi aceasta le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri. Şi de aici începe distracţia în Funeralii fericite.

Câștigător a două trofee la Gala Premiilor Gopo 2014, printre care cel mai bun film de debut, La limita de jos a cerului (r. Igor Cobileanski) prezintă povestea lui Viorel, un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova, decis să își schimbe viața în bine.

Din categoria documentare, cinefilii se vor bucura de Afacerea Tănase, film regizat de Ionuț Teianu, scenaristul succesului de box-office Despre oameni şi melci, ce prezintă cea mai incredibilă operațiune din Războiul Rece, și de City Tour, în regia lui Andrei-Nicolae Teodorescu, o producţie UNATC, în care se explorează relația dintre Asociația Română Anti-SIDA și oamenii cărora le sunt dedicate proiectele asociației.

Binecunoscutul documentar București, unde ești?(r. Vlad Petri) va prezenta spectatorilor care nu au reuşit să-l vizioneze până acum, desfășurarea protestelor din 2012, printr-o analiză a străzii pornind de la poveştile oamenilor, de la revendicările, dorinţele şi viziunile lor despre democraţie.

Iubitorii de film clasic se vor putea bucura la Noaptea Albă de două titluri intrate în patrimoniu, semnate de regizorul Lucian Pintilie. Balanțaprezintă povestea lui Nela, interpretată de Maia Morgenstern, o tânără profesoară, care are grijă de tatăl ei, fost colonel în Securitate, acum pe moarte. El vrea ca trupul său să fie folosit pentru cercetări medicale, dar Universitatea refuză, din moment ce frigiderele sale sunt stricate. Povestea prinde curs când Nela pleacă în provincie, unde a fost repartizată la o şcoală și îl întâlneşte pe Mitică, personaj jucat de Răzvan Vasilescu, un doctor la spitalul local care, ca şi ea, nu acceptă compromisurile şi e plin de visuri şi optimism. Cei doi îi deranjează pe toţi cei din jur cu atitudinea lor dar vor reuşi să facă faţă provocărilor vieţii, de parcă ar fi fost atinşi de graţia divină… Pentru rolul interpretat, Maia Morgenstern a fost premiată în 1993 de Academia Europeană de Film ca fiind Cea mai bună actriţă.

Niki Ardelean, colonel în rezervă îl aduce în prim-plan pe maestrul Victor Rebengiuc. Niki este colonel în rezervă. Fiul său tocmai a decedat, iar fiica sa este căsătorită cu fiul lui Florian, vecinul de peste drum. Florian, desprins din atmosfera boemă a anilor ’70, este un cameraman amator pasionat a cărui natură de tiran refulat se exercită asupra lui Niki. Florian îl va deposeda pe Niki de tot ceea ce are: bunuri materiale, valori morale, imaginea despre sine însuşi, demnitate, tot ceea ce constituie în definitiv un om. Cu toate acestea, de Ziua Armatei, lucrurile iau un alt curs.

Conceput ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare, evenimentul Noaptea Albă a Filmului Românesc îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi. Numărul de spectatori înregistrați la edițiile precedente dovedesc faptul că Noaptea Albă a Filmului Românesc reprezintă una dintre cele mai de succes campanii de promovare a cinematografiei autohtone.

În Bucureşti spectatorii sunt așteptați la proiecțiile de film programate la Cinema Studio, Cinema Patria, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO, Muzeul Naţional al Ţăranului Român: Studioul Horia Bernea şi MNTR Open Air, Dianei | 4, J’ai Bistrot, Parcul Tineretului.

Cinefilii din Cluj-Napoca vor putea viziona filme româneşti în Noaptea Albă la Cinema Victoria şi Casa TIFF.

Programul complet al evenimentului va fi disponibil în curând pe site-ul: www.romfilmpromotion.roşi pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/NoapteaAlba .