Astra Film Sibiu a pasit cu dreptul in cel de-al treilea deceniu de existenta!

Astra Film Sibiu a pasit cu dreptul in cel de-al treilea deceniu de existenta!

Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema Documentar de la Sibiu, desfășurată între 6 și 12 octombrie 2014, a marcat intrarea festivalului în cel de-al treilea deceniu de existență.

Timp de 7 zile, centrul vechi al Sibiului a respirat film! În premieră, Astra Film Festival a fost extins la o formulă de 320 de proiecții simultane în cinci săli din zona istorică a orașului: Sala Thalia, Teatrul Gong, Astra Film Cinema, Librăria Habitus și Biblioteca Astra; un interludiu plăcut între vizionări pentru cei peste 60.000 de spectatori.

Pentru un număr semnificativ de invitați, regizori, membrii ai juriului sau simpli cinefili a fost primul contact cu Astra Film Festival și cu Sibiul, acest oraș fermecător prezentat drept destinația ideală de vacanță de către cele mai prestigioase publicații internaționale. Documentare despre subiecte actuale, arzătoare, necunoscute și din toate colțurile lumii au fost prezentate între zidurile fostei cetăți medievale, un melanj unic în România și în lume.

Prin selecția diversă și inedită de filme combinată cu discuții panel, concerte, masterclass-uri, întâlniri focus, programe tematice, sesiuni de Q&A cu autorii; Astra Film Festival este doza necesară pentru a fi conectați la lumea în care trăim. Un suflu concentrat în dialog, schimb de idei și emoții pe undele cinemaului documentar.

În 2014, la Astra Film Festival au fost proiectate în premieră absolută două producții românești extrem de așteptate de către public: Aliyah DaDa (regia: Oana Giurgiu) și Pașaport de Germania (regia: Răzvan Georgescu); ambele diseacă istoria nescrisă a comunităților etnice din România. Cele mai multe filme din selecția AFF 2014 au fost expuse pentru prima dată în România. Marele Premiu Astra Film i-a revenit în 2014 lui Sergei Loznitsa pentru filmul Maidan, care a umplut sala la fiecare proiecție. Nu doar filmele din secțiunile competiționale au fost proiectate cu sala plină, ci și documentarele din programele speciale: Men’s Lust / Women’s Lust, Dependenții de net, Termeni și condiții, Ruina, Comuna americană și multe altele.

Programul Astra Film Junior, singurul program educativ de top adresat copiilor de toate vârstele din Sibiu și împrejurimi, menținut la standardele educației prin film practicată în Europa, a înregistrat un record extraordinar de participare de peste 10.000 de elevi. Pentru cei mici, participarea la festival a însemnat vizionări de filme, dezbateri la clasă cu învățătorii și profesorii, concursuri și un atelier grație căruia liceenii sibieni au învățat să facă film documentar.

Un moment inedit și unic în România a fost defilarea a 40 de soldați îmbrăcați în uniforme militare românești, austro-ungare și germane în centrul Sibiului și reconstituirea live a unor momente din Primul Război Mondial. Tot cu ocazia celor 100 de ani de la izbucnirea războiului, Astra Film Festival a proiectat două documentare tematice și a organizat o discuție panel cu istoricul Adrian Cioroianu și profesorul Mihaela Grancea.

Prin conținutul său în permanență actualizat, site-ul www.astrafilm.ro a fost accesat de 120.000 de ori în perioada dinainte și din timpul desfășurării festivalului. Cei mai mulți vizitatori au fost din România, Germania, Anglia, Franța și Statele Unite, iar la nivel național, din Sibiu, București, Cluj, Brașov și Timișoara. Știrile, galeriile foto și video au fost postate în timp real și pe pagina de facebook – www.facebook.com/AstraFilmFestival, care este urmărită în prezent de 11.310 prieteni.

Pe scurt, Astra Film Festival 2014 în cifre înseamnă: 60.000 de spectatori; 320 de evenimente cinematografice în 5 săli de proiecție; 50 de filme prezentate în premieră națională sau absolută; 1.400 de filme înscrise din peste 90 de țări; 150 de voluntari din Sibiu și din țară; peste 10.000 de elevi participanți la Astra Film Junior; peste 2.500 de apariții în presa naționala și internațională (TV, radio, online și presă scrisă).

Astra Film Festival 2014, Festivalul Internațional de Cinema de la Sibiu este organizat de Astra Film – CNM Astra și Fundația Astra Film.

Cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Centrul Național al Cinematografiei, Ministerul Culturii, Uniunii Europene prin programul Creative Europe – Media

Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu

Parteneri: Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Centrul Ceh, Fundația pentru Parteneriat, Consulatul Republicii Federale Germania