“Eu sunt Maca. Marea mea pasiune este muzica, a doua mare pasiune sunt plantele, a treia mare pasiune sunt oamenii.” Ca au concertat la mare la Stufstock, in Bucuresti la ArtJazz, la TvR ca trupa invitata in emisiunea Garantat100%, Butterflies in My Stomach a insemnat combinatia ideala intre muzica originala, sunet discret si sincer de acid-jazz, si imagine. Un proiect de suflet dupa cum Maca avea sa recunoasca in interviul de mai jos, voce pana in 2011 pentru BiMS. Daca trupa isi continua activitatea cu o noua voce, am fost curios sa aflu ce se intampla cu Maca dupa despartirea de Butterflies in My Stomach. Un interviu insotit de prima piesa inregistrata de Maca sub numele unui nou proiect, Yellow Project.

“Pe scurt.. Am inregistrat un prim album alaturi de Baba Novac, un proiect vechi din 2001 de care sunt mandra. Atunci am inceput eu sa misc in muzica asta din Bucuresti. Apoi a fost albumul “Magic Store” cu Butterflies in My Stomach, care e mult mai important pentru mine pentru ca la acest produs am participat activ la tot ce inseamna compozitie. Iar acum, la finalul lui 2011, ma pregatesc sa incep un nou proiect care e atat de prospat ca inca nu ne-am decis asupra numelui.”

Cand a aparut idea de muzica in viata ta? “Eram mica, sora mea era in grupa intai la gradinita, eu nu eram la gradinita. Acolo a fost primul meu impuls. M-am urcat pe scena pentru ca am vrut sa cant si eu la o serbare de-a ei, si ea isi aduce aminte ca a fost foarte nervoasa -cum vine asta mica sa cante pe scena-, dar am vrut neaparat sa urc pe scena si am cantat.”

Iti mai amintesti ce muzica ascultai atunci? “Cand eram mica? Imi amintesc foarte foarte clar ca aveam un disc cu Gil Dobrica. Si cand veneam de la scoala, eram undeva in clasele I – IV, puneam discul cu Gil Dobrica si avea el cover-ul ala dupa -Hit the road Jack-. Ala este primul disc pe care mi-l amintesc.”

Cand ai realizat ca vrei sa faci si tu asta, sa canti, ca un profesionist? “Eu nu m-am gandit niciodata la muzica, in termenul asta de “profesionist”. Parintii mei nu m-au incurajat foarte mult in directia asta. Cumva erai copilul cu care iti placeai sa te mandresti la cate o petrecere in familie -Mihaela vino sa ne canti ceva-. Am fost insa indrumata spre matematica-fizica, adica daca nu erai la mate-fizica la liceu nu existai, erai un nimeni, adica nici nu se punea problema sa fac muzica la modul profesionist.

Acum cativa ani mama mi-a spus ca asta e un mare regret al ei ca nu m-a indrumat, numai ca in timpul comunismului era destul de greu. Trebuia ori sa fi foarte bun ori sa mori de foame sau sa canti la nunti, ori nu asta si-au dorit ai mei pentru mine. Pe de alta parte ma bucur foarte mult pentru ca daca as fi facut numai muzica toata viata nu as fi vazut lumea cu ochii cu care o vad acum. E ok, am trecut prin liceul de mate-fizica, apoi am facut o facultate umanista, am lucrat ce am lucrat m-am plictisit, acuma fac o alta facultate, ma consider o persoana completa la momentul asta, am putin din fiecare. Imi dau seama ca muzical nu o sa pot prinde niciodata din urma o persoana care a abordat muzica profesionist, care a facut liceu de muzica, conservator si practic toata viata numai asta a facut, a studiat. Dar in acelasi timp am fost foarte norocoasa sa pot avea talentul asta si am un timbru vocal deosebit, nu e deloc meritul meu. Tata mi-a spus ca ar fi foarte bine daca mi-as folosi vocea intr-un proiect de muzica populara pentru ca eu la baza am o voce foarte grava. Mama imi spunea ca atunci ca ma jucam in fata blocului cu ceilalti copii, nu avea niciun fel de frica ca o sa ma piarda, pentru ca auzea vocea mea groasa afara.. ii era usor sa deosebeasca vocea mea din gramada de copii.

Am invatat sa-mi folosesc vocea si altfel decat.. nativ. Asta vine cu timpul cand canti diverse lucruri, cand asculti multa muzica, cand pornesti imitand pe ceilalti reusesti sa te joci cu vocea ta mai mult. Acum pot sa fac chestia asta. La inceput nu puteam, eram doar un talent brut.”

Cu ajutorul muzicii si a parintilor care te-am impins constant spre scoala, ai dezvoltat cumva o viata paralela in care sa faci loc si muzicii? “Am fost foarte incapatanata de mica, atunci cand am vrut ceva, nu m-am lasat pana cand nu am facut lucrul ala. Chestia cu muzica este o incapatanare a mea, nu am vrut sa ma las, am zis ca asta e hobby-ul meu si vreau sa tin de el cat pot, si in general, in viata, daca maine nu o sa-mi mai placa ce fac la job, o sa schimb totul pentru ca asa sunt eu. Nu mi-e frica. Poate pentru unii poate sa para o frivolitate, eu nu o consider asa. Eu consider ca este timpul meu si vreau sa profit cat pot de mult si daca pot sa fac doua lucruri in paralel atunci, de ce nu?! Incerc sa le fac pe amandoua bine, chiar daca sunt constienta ca sunt anumite lucruri pe care nu am cum sa le mai prind din urma. Degeaba mai fac eu acum Conservatorul astazi. Corzile vocale au si ele un -termen de garantie- in care sa le poti lucra, mai tarziu nu prea mai poti. Mi-ar fi placut sa fac opera de exemplu. Daca m-ar fi indreptat ai mei spre muzica de la inceput mi-ar fi placut sa fac opera. Imi pare asa .. un ultim bastion de cucerit.”

Chiar si in Romania de astazi incapabila sa aprecieze valoarea? “Ca solist de opera, (subliniaza) ca solist de opera, ai inteles sper nu mi-am propus deci sa cant in cor (rade), nu conteaza, daca esti foarte bun esti bun de cantat pe orice scena a lumii. Daca as fi fost foarte buna, asa cum imi imaginez eu ca as fi fost, daca mi-as fi directionat toata energia pe care o am doar catre muzica, catre opera in cazul acesta, as fi putut face lucruri mari, si nu ar fi contat in ce tara sunt. Pentru mine in general nu conteaza ca sunt in Romania sau ca as putea sa ajung in alta parte, eu imi fac treaba cat pot eu de bine.”

Se poate trai din muzica in Romania, fara sa ajungi ca artist, sa faci zilnic cate un compromis? “Se poate trai din muzica fara sa faci compromisuri. Acum depinde, ca artist esti un fel de freelancer. Poti sa alegi sa-ti prezinti doar muzica ta si sa ai norocul sa fie oameni care sa-si doreasca sa vina sa te asculte, sa plateasca un bilet la intrare. Sau poti fi un artist cu un repertoriu foarte bogat si merge si canta standarde de jazz de exemplu, apoi poate sa mearga sa faca un proiect de muzica populara, poate sa colaboreze cu alti artisti.. Uite de exemplu Irina Sarbu. Irina Sarbu este o persoana pe care eu personal o respect foarte mult pentru tot ceea ce face si pentru cum se zbate sa aiba o activitate care sa inglobeze multe stiluri si o face bine si frumos, si are o onestitate artistica care pe mine ma da pe spate. Imi place foarte mult de ea. Deci da, se traieste din muzica si fara sa faci compromisuri, acum depinde ce inseamna de fapt un compromis. Pot fi artisti care sa-si doreasca sa traiasca doar din muzica lor si sa aiba pretentia ca muzica lor sa le aduca venit cat pentru minim de subzistenta, cred ca si asta se poate. Acum s-a mai reglat un pic treaba cu drepturile de autor, nu foarte bine, dar daca scoti un hit iti poate asigura un an de liniste acasa.”

Cand te-au chemat baietii in Baba Novac ce intentionau ei sa abordeze muzica, pentru un profit imediat sau pentru ca o sa fie distractiv?“La Baba Novac eu am venit spre final cand ei se pregateau de fapt sa inregistreze albumul si au ramas fara voce. Treaba parea foarte serioasa.

De unde veneai tu, muzical vorbind? “Eu veneam din Timisoara unde am stat patru ani prin facultate. Cu cantatul am avut o mica experienta poate prin anul doi, nu imi mai amintesc. Inainte de asta, in liceu la Craiova, aveam o gasca cu care cantam. Cu Piciu’ la chitara bas, nu o sa-l uit niciodata, cu Dan Baiu, care face tatuaje astazi, si cantam un fel de blues in trupa Perfectul Simplu, dupa care am incercat un fel de rock”

Cine va influenta atunci? “Guns N’Roses, cred (rade). Dar a durat foarte putin perioada aia cu rockul.”

Cand te-au sunat baietii de la Baba Novac, exista o trupa gata formata, o trupa mai mare, un material gata. “Da era altceva. Imi amintesc ca i-am cautat pe net, aveam net din ala prin telefon, intram noaptea ca era mai ieftin (rade). O prietena m-a dus la ei.. Silvia, care il cunostea pe percutionistul lor Carlos, si care i sa plans ca ramasesera fara Mara si faceau asa un fel de concurs, ai vazut ca lui Bujor ii plac competiile astea. Eu m-am dus acolo si nu am luat concursul in serios. Eu eram convinsa ca voi fi aleasa, nu mi-am facut nicio problema. Am facut un fel de jam-session care a iesit foarte bine, aveam foarte mult tupeu. Treptat mi-am pierdut din tupeul asta cat am stat in Bucuresti dar cand am venit aici aveam foarte mult tupeu, nu imi statea nimeni in cale. M-au pus sa completez o fisa cu niste intrebari, sa-mi dau o nota -cam de cat cant eu-, am pus evident zece, cum adica? (rade) Au fost multe soliste in competitie, peste 15, si nici acum nu imi dau seama daca m-au ales pe mine pentru ca am avut mai mult tupeu sau doar am fost mai buna decat toate celelalte. Privind in urma si putand sa ma autoevaluez mai bine acum, imi dau seama ca nu eram mai buna decat o solista ce a terminat conservatorul dar poate ca aveam placerea asta de a canta. Imi place foarte mult sa cant. Eu cand cant, cant din tot sufletul, nu cant doar ca sa-mi fac treaba.”

Pe de alta parte Baba Novac reprezenta un produs insotit de multa veselie, de o anumita stare, poate ca i-ai convins ca poti transmite asta. “Da e adevarat. Nu stiu, habar n-am. Poate ar fi bine sa-i intrebi pe ei -mai ce a fost in capul vostru-? (rade) Eu am venit dupa Mara care era foarte iubita in momentul ala, a fost destul de greu, eu nu mi-am dat seama de lucrul asta atunci, nu stiam prea multe si nu imi pasa foarte tare -cine-i Mara?- imi spuneam atunci (rade). Nu stiu de ce m-au ales pe mine. Poate chiar am fost cea mai buna. Ei asa mi-au spus de fapt.”

Cand ai auzit piesele? “Da, cand a trebuit sa le invat, atunci a devenit greu. Era foarte complicata insiruirea notelor, linia melodica era cumva ne-naturala. Nu mai avusesem pana atunci sa experimentez, sa cant acid-jazz. Sigur, cantam.. fredonam.. stiam de Jamiroquai, imi placea muzica lui. Dar, in momentul in care a trebuit sa cant eu asa ceva a fost mai dificil, dar le-am invatat repede. La fel e si la Butterflies in my Stomach, liniile vocale sunt foarte greu de invatat. Era o inconstienta in vremea aia. Am intrat practic direct in studio. Mi-au dat piesele sa le invat si in urmatoarea saptamana eram in studio si se chinuiau cu mine.. eu abia atunci imi auzeam vocea inregistrata intr-un studio profesionist. Prima data cand mi-am ascultat vocea inregistrata le-am spus ca nu imi place deloc. Eu in capul meu ma aud mult mai bine, eu cant mult mai frumos decat ce se aude (rade).”

Cum a fost pentru tine sa canti acid-jazz intr-o tara care nu stia practic prea multe despre acest gen muzical? “Habar n-am, nici eu nu stiam foarte multe atunci. Cand mi-a dat telefon Bujor sa ma cheme la interviul pentru Baba Novac, mi-a spus ca ei canta un fel de acid-jazz si pentru ca stia ca vin din Timisoara mi-a dat ca exemplu Blazzaj. Mie imi placea Blazzaj mult, eram pasionata, in vazusem de vreo doua trei ori, nici ei nu erau foarte vechi in zona. Acid-jazz-ul.. daca piesele sunt melodioase nu e o muzica greoaie. Poate sa fie foarte placuta ca linie melodica chiar daca in spatele ei sunt niste armonii foarte greoaie si strambe pentru un ascultator obisnuit. Am luat-o ca pe o chestie care trebuie sa mearga de la sine, nu mi-a fost greu chiar daca e destul de complicat, privind in urma.”

Iti mai aduci aminte reactia publicului la un concert cu muzica Baba Novac si cum simteai publicul la concertele Butterflies in my Stomach? “La Baba Novac erau foarte multi prieteni. Era o gasca de oameni care urmarea trupa peste tot. In perioada aia puteai sa-ti chemi prietenii la un concert si veneau toti. Acum poti sa-ti chemi prietenii la concert si or sa vina doi (rade), ca nu au chef, a alta treaba, probabil ca era oferta mai mica atunci. Oamenii care veneau la Baba Novac erau foarte veseli, beau mult, tipau, cantau. La Butterflies, la majoritatea concertelor 90% dintre oameni stateau asa cu capul sprijinit in palma, se uitau gales si visau. Nici nu iti dadeai seama daca le place sau nu. Premiul venea la sfarsitul piesei cand toata lumea aplauda fericita.”

Cum a fost trecerea de la Baba Novac la Butterflies in my Stomach pentru ca daca genul este aproape acelasi, stilul difera. “Pentru mine a fost ca o usurare pentru ca in sfarsit puteam sa pornesc de la zero cu un proiect si puteam sa-l fac asa cum il simt eu. Cand intri intr-un proiect care este deja construit de altcineva, chiar daca iti place, nu te poti identifica total cu el. In momentul in care a inceput sa fie tot mai posibila nasterea unui nou proiect eu am fost foarte fericita pentru ca aveam puterea sa duc proiectul acolo unde simteam si eu.. prin versuri, prin muzica. La Baba Novac nu puteam decat sa interpretez frumos, asa cum stiam eu, niste piese care deja existau, scrise de altcineva, simtite de altcineva, asta este diferenta esentiala intre cele doua proiecte. La Butterflies in my Stomach, eu, Meghi, Bujor si Ieronim am compus piesele pentru Butterflies.

Cum se nastea o piesa? Starea de visare pe care publicul o experimenta la concertele voastre era de fapt rezultatul a ceea ce doreati voi sa transmiteti de fapt. “Da, a fost o intamplare fericita, au vibrat la lucrurile pe care le-am creat noi. Un artist in general cand creaza ceva, o face din suflet si cat poate el de frumos, desigur daca nu o face doar pentru bani. Daca o face ca un act artistic si publicul vibreaza la acest act artistic, este minunat. Piesele se faceau in mii de feluri. Nu aveam o reteta, sa vina cineva cu o linie si ceilalti o imbracau. Noi de obicei, inainte de a incepe repetitia, ne incalzeam, eu vocea.. ei cu instrumentele, si de cele mai multe ori incalzirile astea duceau la cate o piesa. Foarte putine piese s-au nascut.. acasa. Sa zicem ca incepeau ei sa cante trei armoni, ceva simplu, si atunci mie imi venea o linie melodica si cantam linia asta melodica si poate as fi vrut ca a treia armonie sa sune altfel. Asa a fost la “Another You”, Meghi a venit si ne-a aratat armoniile pe pian. Eu am fost incantata, imi parea ca seamana cu o piesa de vals.. nu mai stiu ce piesa. Si m-am dus acasa, mi-am pus microfonul in mijlocul sufrageriei si am inceput sa cant. Am iubit melodia aia din primul moment. Ceea ce nu s-a intamplat cu alte piese. “Million Dolar Baby” nu am iubit-o din prima clipa. Nu reusea sa se lege partea de percutie cu partea de bas, e un swing acolo foarte complex. Pe prima parte a piesei eu vorbesc, inainte cantam. Asta a fost cu Butterflies, nu ne-a grabit nimeni, am avut timp sa luam fiecare piesa in parte si sa o rumegam. Daca as lua inregistrarile din 2006 pana in 2011 si as taia fiecare piesa, si as pune-o una sub alta, sunt nu stiu cate variante la fiecare piesa. In schimb pe album, sunt variantele cele mai bune, cele mai frumoase (rade). Albumul asta o sa-l iubesc toata viata, e foarte frumos.”

“Butterflies a fost de la inceput o trupa care a relationat foarte mult cu publicul. Ne avand in perioada aia foarte mult suport mediatic, am fost ajutati dar mai mult online, Butterflies a fost mai degraba un produs underground si atunci feedback-ul din partea publicului era foarte important pentru noi pentru ca era un feedback sincer. Nu eram rezultatul unui marketing puternic. Noi chiar mergeam la concert, ne cantam piesele, mai puneam pe internet piesele si lumea care ne placea venea. Am fost foarte sinceri in ce am facut.”

Cand s-a schimbat asta? Trupa a reusit sa lanseze album in 2011, a aparut primul single videoclip pentru “Tricoul”, piesa care s-a auzit foarte des si la radio.. a intrat prin clasamente de muzica… “Cam atunci s-a schimbat totul. (rade) In momentul in care implici alti oameni, profesionisti, iar ei vor sa te ajute, vor sa-ti faca proiectul cunoscut, sa urmeze reteta pentru succes, atunci sunt anumite lucruri pe care trebuie sa le faci, si le faci strangand din dinti. Esti obligat sa mergi la o emisiune la care nu ai nicio placere sa mergi, dar care ar putea ajuta muzica ta sa ajunga in cat mai multe locuri. Chestia asta e cu dus si intors pentru ca poti sa castigi pe o parte si sa pierzi pe alta parte. Atunci a inceput sa fie greu.”

Totusi, prin lansarea albumului si concertul de la Silver Church era un moment de varf, de stralucire a trupei. “Asa trebuia sa fie. Acela era momentul in care aratam -uite, asta am facut noi in toti acesti ani, acesta este produsul nostru si vi-l oferim voua-. Totusi, concertul de lansare a venit dupa o perioada in care eu am fost extrem de obosita, psihic in primul rand, si concertul ala nu a fost cel mai bun concert al nostru, asta chiar daca am asteptat momentul de foarte mult timp si l-am pregatit foarte bine. Chiar atunci au fost cateva lucruri care nu au functionat cum trebuia. In prima parte a concertului trebuia sa fie niste proiectii care nu au mai functionat. Cand faci un concept, daca ceva nu merge, se strica totul. Intradevar acela a fost un moment in care noi am stralucit, o zi importanta pentru noi.”

Dupa o lansare de album, stralucirea unui concert, realizarea unui vis, avem o alta voce in Butterflies in My Stomach care trebuie sa duca mai departe aceasta muzica. Ce se intampla muzical cu Maca in urmatoarea perioada? “Eu o sa raman in underground (rade) pentru ca imi place publicul de aici. Este un public sincer pe care in acelasi timp nu ai cum sa-l pacalesti. Exact ce-mi place mie. Prefer sa raman in underground si sa fac muzica si sa o promovez asa cum simt eu, fara sa respect nicio reteta de succes. Drept pentru care o sa incep colaborarea cu oameni care imi plac si care mi-au placut mereu. Exista deja o piesa.. chiar mai multe de fapt. Versurile la piesa “As vrea sa te sarut” au aparut cu ceva timp in urma. Cand am inregistrat-o, cu cateva luni in urma, am mai facut mici schimbari dar piesa exista de ceva timp. Este o piesa a mea si a lui Ieronim pe care, la momentul respectiv, am prezentat-o si la Butterflies, dar nu a mers. Nu am reusit sa ajungem pe aceeasi lungime de unda, asa ca am renuntat la ea. Am zis lasa ca facem un alt proiect mai tarziu, eu cu Ieronim, vedem. Altfel, mai sunt piese, dar aceasta este o piesa care vine cumva din trecut, poate si din acasta cauza e prima gata. Aveam de ceva timp totul gata, cum trebuie sa sune. Aveam suflatori, aveam chitara, aveam tot. La chitara este alaturi de noi Sorin Romanescu.”

Yellow Project – As vrea sa te sarut (cu Sorin Romanescu) by Yellow Project

“Yellow Project i-am spus noului proiect muzical.” ( Maca -voce-, Ieronim Pogorilovschi -trombon, pian si sampling- invitat: Sorin Romanescu -chitara-. Prima piesa “As vrea sa te sarut”, versuri: Maca (Dinu Mihaela); Muzica: Ieronim Pogorilovschi/Dinu Mihaela; Mix & Master: Ieronim Pogorilovschi)

“Uite, cum a fost Butterflies in My Stomach. Pentru numele asta a trebuit sa ma lupt cu nebunii astia de colegi ai mei, de fosti colegi ai mei, m-am luptat pe diverse teme. Cea mai mare problema era ca numele era prea lung. Nu am vrut sa accept un astfel de motiv pentru a refuza numele. Poate sa fie si de o proprozitie daca spune ceva. Asa ca nu stiu cum o sa se numeasca proiectul.”

Pentru ca Butterflies in My Stomach iti ramane pe buze si in ganduri, chiar ii simti pe oamenii cu care ai cantat ca “fosti colegi”? “Da, pentru ca eu le-am lasat lor proiectul asta sa aiba grija de el ca de copilul meu. Legatura aici este mult mai puternica decat a fost in cazul Baba Novac. A fost cu totul altceva acolo. Ii simt ca pe niste fosti colegi pentru ca nu mai suntem colegi. Pentru ca ei pornesc pe un alt drum, pregatesc un alt material. Pentru mine experienta Butterflies in My Stomach s-a terminat odata cu albumul “Magic Store”, la mine lucrurile sunt foarte clare. E ca intr-o relatie, poti sa ramai prieten cu persoana respectiva, dar asta nu inseamna ca sentimental te mai leaga ceva, ramai doar bun prieten.”

Mi-ai spus ca ai fost la primul concert al trupei in noua formula in Bucuresti. “Da, nici nu se putea altfel, nici nu concepeam sa nu merg la primul lor concert in Bucuresti. A fost ciudat, mai ales pentru ca nu m-am putut bucura nicio clipa ca un spectator normal, adica tot timpul am fost atenta la fiecare ce face pe scena. Daca a gresit cineva, daca a intrat cand trebuie, daca au fost versurile cum trebuie, sunt lucruri care presupun ca o sa-mi iasa usor din reflex, peste niste ani cand o sa merg la un concert probabil ca o sa fiu si eu ca un spectator obisnuit. Pe de alta parte am fost foarte emotionata pentru ca a fost pentru prima data cand auzeam piesele, toate piesele, cantate de altcineva. Una este sa auzi publicul cantand piesele alaturi de tine si altfel e sa asculti piesele cantate de altcineva frumos, la modul profi, nu lalaite. Asta a fost placut. Placut pentru ca eu simt piesele intr-un fel, Catrinel le simte desigur altfel, nu poti pune semn de egalitate intre cum simte unul si cum simte celalalt. Si a fost foarte interesant sa vad cum anumite inflexiuni tradau ceva sau nu, un sentiment anume. Pentru mine, fiecare din piesele astea au cumva o poveste, sunt o parte din mine. A fost foarte interesant sa vad din afara totul, batea inima asa de tare (rade). In acelasi timp mi-a fost si greu cumva. Dupa astfel de schimbari in trupe, inevitabil apar rautati care vin din partea unor terte persoane, fiecare vrea sa ia cuiva partea, chiar daca nimeni nu se cearta. Am vazut oameni care au lovit ba in mine ba in Catrinel si asta nu mi-a placut foarte mult.”

Probabil ca nu mai vorbim de acelasi public visator, apare pragmatismul. Dupa atata timp de acid-jazz, s-a schimbat totusi ceva in peisajul muzical romanesc, suntem dispusi sa ascultam cu atentie muzica? “Cred ca publicul este mult mai atent astazi, mult mai pregatit. In 2001, cand am inceput eu sa cant cu Baba Novac, ti-am spus ca internetul era asa o chestie, intram pe internet prin dial-up. Cand am inceput cu Butterflies era moda cu MySpace-ul. Era musai sa fi prezent acolo. In 2011 oferta online de muzica este nemarginita. Nu mai poti canta ceva sperand ca pacalesti publicul.”

Daca publicul este ceva mai pregatit, cat de diversa este oferta noastra? Adica, din 2005 cand era musai sa fi prezent pe MySpace si practic te vedea o lume fara granite. Astazi, trupele tinere, care altadata ar fi inceput in underground si ar fi strans o vreme experienta acolo, se grabesc sa produca ceva care sa ajunga cat mai repede la radio sau pe “sticla”. Ajuta cu ceva afirmarea asta timpurie printr-o piesa croita special pentru radio sau pentru un playback la tv atata timp cat ea nu transmite practic nimic?

“Nu, este egal cu zero. Si va spun tututor dragi oameni care vreti sa faceti muzica misto si sunteti frustrati la gandul ca nu puteti iesi din underground, poate nici nu trebuie, ramaneti acolo! Numai in underground o sa primit feedback-ul sincer si fara urma aia de manipulare a mediei din mainstream. E frustrant sa faci muzica buna si de calitate si un neica nimeni care canta fals si mai si copiaza ajunge sa fie mai sus decat tine, insa, daca iubesti muzica si iti iubesti muzica, fa-o onest pana la capat, pentru ca s-ar putea sa castigi mai mult asa decat folosind o reteta care deja functioneaza pentru prea multi oameni. Am citit odata o chestie foarte misto, faptul ca esti recunoscut pe strada nu iti da si valoarea calitatii tale. Nu trebuie sa te raportezi la muzica ce se face in tara asta, nu trebuie sa te raportezi la ce este aici in top. Trebuie doar sa te raportezi la oamenii care te-au inspirat sa pornesti sa faci o astfel de muzica. Asa a fost in cazul meu cel putin.”

Inainte era parca mult mai simplu sa gasesti o muzica interesanta pe un proiect online international cum era MySpace si postand si tu o piesa sa te simti ca facand parte din lumea aia. Comentariile celor care iti asculta muzica, interactivitatea cu un public international face diferenta intre ce poate fi interesant si ce nu. Astazi cel putin pentru noi aici in Romania pare sa nu ne mai multumim cu astfel de experienta. Parca am renuntat la aceasta lupta de a fi prezenti pe internet, de a strange vizualizari si comentarii acolo si incercam sa ne adaptam muzica pentru a ajunge mai repede pe sticla sau la radio chiar daca asta inseamna un produs mai slab.

“Eu cred ca ceea ce s-a intamplat e urmatoarea chestie.. Toata lumea urla ca muzica din mainstream este nasoala, ca e calitativ proasta si asa mai departe si atunci au fost niste oameni care s-au uitat prin underground si au zis -uite ma acolo sunt chestii cool-, si a fost asa ca un fel de ajutor reciproc, eu iti spun tie cat este de cool ca am o putere in media si tu imi cizelezi si mie nitzel imaginea ca eu am vazut cat esti tu de cool, deci si eu sunt cool. Nu suta la suta asa merg lucrurile. Sunt si oameni care sustin o trupa fara niciun fel de ganduri ascunse, dar putini.”

“Eu cred ca marea problema vine din calitatea muzicii care se face. Atata timp cat esti pe internet si aduci ceva nou si misto, nu conteaza din ce colt al lumii o faci. Nu are legatura cu faptul ca suntem romani, acuma nu mai putem avea aceasta scuza. Problema romanilor este ca avem aceasta tendinta de a copia, sarim niste etape naturale in creatie. Noi nu suntem obisnuiti sa muncim pentru un lucru, pas cu pas, sa creem ceva frumos. Noi am vazut atatea retete de succes in care unul e atat de mic si devine brusc vedeta incat ne imaginam ca fix asa se fac lucrurile. In publicitate exista o schema. Vine clientul la tine si spune -bai vreau sa faci o muzica originala pentru reclama cutare, dar vreau sa sune ca aia- se numeste “sound a like”. Exact asa e si in muzica. Sunt proiecte muzicale in Romania care sunt de fapt “sound a like”-uri a unor alte proiecte din afara. Sunt prea putini care au venit cu ceva adevarat inovator, uite de exemplu Silent Strike. El a razbit prin muzica pe care o face, el continua sa fie sustinut si apreciat. Trebuie sa faci ceva din tine, se prea poate ca ceea ce ai tu ascuns in tine sa fie mult mai valoros decat o copie reusita. Sunt diverse variante prin care si aici in Romania sa reusesti sa scoti capul, sa ajungi in mainstream, sa cunosti fericirea asta. Il rogi pe unu’ sa ajungi la nu stiu ce emisiune, il platesti pe altul sa scrie frumos despre tine intr-un articol. Dar nu despre asta este vorba. Traim alte vremuri si intr-un fel e normal sa fie altfel. Avem marketing, publicitate, PR, avem specialisti, ce or sa faca… or sa stea degeaba? Trebuie sa faca si ei ceva. Iau o persoana oarecare, o pun sa cante, o imbraca frumos, ii fac videoclipuri colorate, scriu articole, daca are si un iz e underground inseamna ca e si de calitate, dar acuma, nu tot ce e in underground e de calitate. Valoare este cuvantul care trebuie sa fie in capul fiecarui muzician care vrea sa lase ceva in urma.”

“Artistii ar putea sa faca putina educatie publicului dar nu vor. Exista cateva proiecte care merg bine si pana la urma, de ce sa ne chinuim sa facem altceva? Am batatorit foarte bine drumul asta, de ce sa mai facem un alt drum pentru muzica? In afara se nasc curente, noi nu dam nastere niciunui curent, noi asteptam sa vedem ce curent vine ca sa facem un “sound-a-like”. Nu-i ok. Romanii sunt oameni foarte talentati. Nu avem doar folclorul. Avem niste creiere foarte misto si din pacate nu le folosim. De ce?”

“White Light” este numele piesei inregistrate de Matt(Jamiroquai) si Maca, proiect exclusiv realizat prin internet. Despre aceasta colaborare Matt Johnson scrie: “I have never met or even spoke to Maca from Romania yet we have collaberated on a tune and even made a video together! It started when I made a video and music when I was in the studio with Jamiroquai, just playing around really. I like the sound of Maca’s voice so I asked if she fancied coming up with something for it. I really like what she did. Then she sent some video clips of herself singing it and I put them with my film in imovie. So here it is.”

Cat de importante sunt pentru un artist colaborarile. Tu ai cantat cu Sunday People, ai avut o colaborare prin internet cu Matt Johnson (Jamiroquai)… “Sunt importante. Mie imi face mare placere sa lucrez cu oameni care imi plac, daca ma vei obliga sa lucrezi cu oameni care nu imi plac o sa fie un dezastru. Efectiv nu pot functiona asa. Ma si incapatanez sa fac doar ce imi place, nu mai imi place nu mai fac.. la revedere, chiar daca e posibil sa pierd, cel putin material am pierdut de foarte multe ori. Asa ca pentru mine colaborarile au fost importante in masura in care mi-au adus mie satisfactii, ca am facut parte din ceva frumos. S-a vorbit mult despre colaborarea mea cu Matt asa cum s-a vorbit si de premiul obtinut de Butterflies in My Stomach ca apreciere din partea Sony, dar astea sunt asa.. trecatoare. Vin ca valul si ca valul trec pentru un artist. Nu poti sa te multumesti cu atat. Sunt fan Jamiroquai de mica. Sunt indragostita de JK, de cum canta si stiu toate piesele dar asta nu inseamna ca daca am colaborat cu pianistul lui mi-am atins rostul in viata. Nu e asa. Sunt lucruri de care te bucuri mult, lucruri care iti dau o satisfactie, iti dau fluturi in stomac, dupa care vin altele care iti trezesc emotia si te fac sa traiesti, de aici si vorba aia “viata merge inainte”.”

Interviu realizat in Decembrie 2011. Sursa foto: facebook. Video: youtube.