La tara. Ce înseamna la tara?

La tara. Ce înseamna la tara?

Dincolo de oras2

Miorita, doine, balade. Taranii lui Grigorescu. Poezii de Eminescu, Cosbuc si atâtia altii. Muzica (Maria Tanase dar, si rapsozi cu pantofi de lac). Vesnicia s-a nascut la sat. Casele din Muzeul Satului. Stilul neoromânesc (cel de dinainte de ornamentele brâncovenesti din beton). Taranul ca (practic singurul?) român adevarat si satul ca paradis pierdut.

Dar si „taran”, „taranie” cu sens peiorativ: exista o întreaga cultura a dispretului fata de ceea ce se percepe ca periferie, ca lume subdezvoltata, needucata, grosolana, antiurbana.
Relatia românilor cu ruralitatea oscileaza între idila si prejudecata crunta, între nostalgie si rejectare, toate raportate însa la un teritoriu a carui „puritate” rurala nu mai exista (asta în caz ca a existat vreodata).
Discursul identitar bazat pe sat si natura s-a construit la începuturile perioadei moderne si, de fapt, pâna târziu în secolul al XX-lea. Pe atunci, lumea româneasca era mai ales rurala, si natura neatinsa prezenta din belsug; între timp, aceste teritorii s-au schimbat în mod fundamental. Regimul totalitar nu s-a razboit doar cu satul si taranii, prin colectivizari, presiuni cultural-ideologice, industrializare si urbanizare fortata, ci si cu natura, agresiunile asupra mediului, culminând cu delirantele proiecte de reconstruire a reliefului din anii ’80.

Dupa 1989, marile proiecte au încetat; au fost însa înlocuite, ca si în mediul urban, de o dezvoltare scapata de sub control, produsul unei multitudini de actiuni individuale.
Lumea rurala este caracterizata de disparitati extreme: pe de o parte, lipsa de resurse, abandon, subdezvoltare, pe de alta, locuri valoroase si, ca atare, din ce în ce mai intens ocupate si transformate. În locul tranzitiei urban-rural asigurate de catre mahala, a aparut suburbia: modelul american si cel vest-european sunt însa interpretate în cheie proprie, cu densitati, haos si probleme mult mai intense.

De altfel, dezvoltarea imobiliara si-a mutat centrul de greutate de la oras la tara. Se construieste acum la marginea oraselor sau în sate si locuri naturale odinioara neatinse.
Urbanizarea se întâlneste cu dezurbanizarea – nu exista doar suburbii revarsate si statiuni haotice, ci si orase sau parti de orase care se golesc si se reîntorc la ruralitate. Decupajul administrativ a devenit mai relativ decât oricând.
La tara în România se întâmpla astazi teribil de multe lucruri: stagnare, dar si energii; traditie, dar uneori si inovatie mai intensa decât la oras; distrugeri si dezvoltare haotica, dar si arhitectura foarte cool, coliziuni sociale si actiuni comunitare.

Un teritoriu la care ar trebui sa ne putem uita si altfel decât cu nostalgie si/sau prejudecati.

Carti despre sat sunt cu duiumul, cele despre arhitectura recenta în mediul rural, mult mai putine. Ne-am dorit o carte – si-o expozitie – care sa nu se concentreze exclusiv asupra obiectelor de arhitectura, ci si asupra proceselor; care sa treaca dincolo de clisee si sa vorbeasca despre resurse si potential.

Noi propunem un proiect dedicat exclusiv teritoriului rural din România, construit dintr-o perspectiva dubla – arhitecturala si comunitara.

Un text de: Cosmina Goagea, Constantin Goagea, Stefan Ghenciulescu, Cosmin Caciuc.

Mai multe pe acest subiect in expozitia Zeppelin si volumul “Dincolo de oras”. Amanunte, aici.