Satul Madalinei – Primul podcast românesc de jurnalism narativ

Square

Satul Mădălinei, este un serial audio în șase episoade despre dragoste, sărăcie și costurile altruismului. Când o mână de donatori începe să o ajute cu bani și cu ridicarea unei case pe Mădălina, o mamă de 18 ani care cerșește la metrou cu bebelușul în brațe, pare suficient ca să o scoată pe ea și pe cei doi copii din sărăcia extremă în care trăiesc de generații. Mai ales în contextul în care statul intervine în viața Mădălinei doar cu amenzi sau în sala de judecată. Dar când apar conflicte cu tatăl copiilor și cu familia, când lupta pentru supraviețuire e dublată de lupta pentru custodia copiilor, când banii dăruiți par că fac rău, povestea se complică. Totul începe de la o întâlnire și o întrebare: oare poate un sat virtual de oameni binevoitori să ajute o mamă tânără să iasă din sărăcie?

Fotografia de sus a fost realizata de Mircea Reștea.

Fiecare episod are aproximativ 50 de minute și funcționează ca o piesă într-un puzzle complicat: de la oameni care dau bani și timp ca să ajute pe cineva să trăiască mai bine, la viața Mădălinei și istoria sărăciei în care a crescut, de la instituțiile statului care îi închid ușa în nas în loc să o ajute, la cum arată sărăcia în România, explicată de specialiști care lucrează în sistem sau îl studiază.

„Trăim într-o perioadă în care inegalitatea din societate e foarte profundă”, spune Ana Maria Ciobanu.

„Satul Mădălinei ar trebui să dărâme niște stereotipuri pe care le avem despre săracii care nu vor să muncească, despre statul care încurajează nemunca, despre câți bani cheltuim pentru săraci. Mi-ar plăcea ca cei care ascultă povestea să înțeleagă că sărăcia în care trăiesc niște sute de mii de oameni din țara asta e extrem de profundă și perpetuată din generație în generație. Și asta nu e normal într-un stat cu o Constituție care promite să aibă grijă de toți cetățenii ei, indiferent cât de confuzi, de tineri sau de minori sunt când devin părinți.”

Are 20 de ani, un corp de copil, un zâmbet cald pe care îl arată rar şi un suflet de mamă. Cei doi copii, Iani (4 ani) şi Maria (2 ani) sunt cei care o fac să treacă zi de zi peste diversele traume acumulate (a fost luată la cerşit de când era în faşă, bătută, ameninţată, luată de acasă cu forţa pe la 15 ani când a rămas însărcinată, bătută când era însărcinată). A plecat cu copiii la cerşit pentru că era singurul lucru pe care ştia să îl facă să îşi hrănească puii. Ea este Madalina.

Ana Maria Ciobanu scrie la DoR din 2011 și atinge mai mereu teme ca sărăcie, violență în familie și inegalitate. A început interviurile cu Mădălina și satul donatorilor cu puțin timp înainte să afle că va avea o fetiță. A fost atât de curioasă să vadă cum va evolua povestea Mădălinei încât, la trei luni după ce a născut, era înapoi pe teren. Spune că experiența maternității a ajutat-o să înțeleagă mai bine unele dintre deciziile Mădălinei legate de cei doi copii ai ei.

„E o provocare că am construit povestea într-o formă cu care nu suntem obișnuiți”, spune Ana, care e și naratorul acestei povești. „Dar față de o poveste scrisă, e mult mai puternic să o auzi pe Mădălina. Să fie vocea ei, să auzi momentele alea pe care le povestește, în care e umilită de autorități. E mult mai obiectiv. E ca și cum îți spun: ia bucata asta și judecă tu.”

Producția acestui podcast a durat un an de zile. Pe lângă materialele pe care Ana le-a înregistrat pe teren cât timp a lucrat la articolul pentru revistă, a înregistrat zeci de ore în studioul din redacția DoR, prin gări, secții de poliție, judecătorii și primării, la cursuri de jurnalism și acasă.

Echipa:

Reporter: Ana Maria Ciobanu
Editor: Cristian Lupșa
Mixaj: Ani Sandu
Tema muzicală: Sabina Ulubeanu, Raluca Stratulat, Dan Alexandru
Ilustrații: Tuan Nini
Fotografii: Mircea Reștea
Web Design: Artemisa Pascu
Web Development: Bogdan Tănase
Au contribuit: Carla Lunguți, Elena Văduva, Miruna Marin, Andreea Vrabie, Gabriela Pițurlea.

„Podcasturile sunt un fenomen internațional și întreaga echipă DoR ascultă de ani de zile numeroase emisiuni, de la show-urile care ne inspiră încă de la începuturile revistei – cum e This American Life –, la hituri contemporane, cum e S-Town”, spune Cristian Lupșa, editorul DoR și editorul podcastului. „Ne-am dorit mult să facem acest experiment – să spunem audio o poveste cu răsturnări de situație, cu personaje complexe și fără o rezolvare ușoară. Poveștile audio creează o relație foarte intimă cu ascultătorii și asta sperăm să oferim și noi publicului nostru.”

DoR (Decât o Revistă) este o revistă premiată de jurnalism narativ care publică povești despre cum trăim azi și care explorează familiarul realității românești, experiențele și trăirile care ne sunt comune. Satul Mădălinei e al doilea podcast produs de DoR.

Satul Madalinei este pe 30 septembrie 2018 parte din Ziua Internationala a Podcastului.

Asculta in intregime seria Satul Madalinei, aici.