Florin Roșoga – Podcastul „Antreprenori care Inspiră”

Square

„Prin ’97 am avut tangența cu primele concepte de dezvoltare personală. Nu am știut la acel moment, dar acele cărți aveau să-mi schimbe viața.”

În 2010 iși deschidea un simplu blog pe un domeniu gratuit gazduit de WordPress. Nu a durat prea mult și avea să își deschidă domeniu www.florinrosoga.ro. Scriitura sa online a cucerit prin sinceritate și prin deschiderea cu care și-a povestit experiențele. A descoperit destul de repede că experiențele sale îi pot inspira pe ceilalți.

„Am citit tot ce am găsit să aibă legătură cu dezvoltarea personală. Erau destul de puține cărți la acel moment, iar internetul era încă la început. Am explorat domeniul în anii ce au urmat învățând despre lucruri ca productivitate personală, management, inteligență emoțională, spiritualitate ș.a. Apoi, pe măsură ce am făcut schimbarea de la angajat la propriul meu business, am publicat despre subiecte precum marketing, antreprenoriat, leadership, conversie, etc.”

Experiențele sale au ajuns povestite și pe hartie. Prima sa carte „Arta Dezvoltării Personale” a dorit să fie un traseu simplificat pentru cineva care este interesat de dezvoltarea sa personală și are nevoie să știe de unde si cum să înceapă. A fost distribuită în peste 2500 de exemplare. A urmat apoi jurnalul de evoluție personală „Transformarea”, iar recent a publicat volumul “Gata cu Scuzele!”, un instrument de stabilire a obiectivelor și organizarea timpului.

De-a lungul timpului a vorbit ocazional la evenimente precum Business Days sau Education Days pe teme cum ar fi productivitate și eficiența la nivel personal sau domeniul de blogging. Experienta sa este împărtașită din 2015 și sub forma unui podcast, numit „Antreprenori Care Inspiră”. Spațiul unde înregistrează interviuri cu antreprenori, traineri, coachi, intraprenori, sportivi, „oameni care au realizări mai mici sau mai mari și cu care îmi face plăcere să stau de vorbă.” Astazi, Florin Roșoga este autorul unui podcast cu peste 200 de episoade.

Clic aici pentru a-l asculta pe Florin Rosoga în episodul podcast în care invitat este Gáspár György, psihoterapeut relațional, autor al mai multor cărți, speaker și trainer. Sau ascultă discuția înregistrată împreună cu Mihai Pătrașcu, fondator și CEO evoMAG, unul dintre cele mai mari magazine online din România.

Podcastul realizat de Florin Roșoga poate fi ascultat în întregime vizitând adresa: https://florinrosoga.ro/blog/category/podcast/ sau pe iTunesGoogle PodcastsStitcher, SpotifyPlayer.fmFacebook.

Seria podcast „Antreprenori Care Inspiră” realizată de Florin Roșoga participă pe 30 septembrie 2018 la Ziua Internationala a Podcastului.