Workshop de producție muzicală cu Victor Panfilov

Square

Pe 26 şi 27 noiembrie, Victor Panfilov găzduieşte la studioul său de producţie Real Sound and Vision un workshop de producţie muzicală, o pagină din proiectul InformART – Educaţie culturală informală pentru publicul de mâine. Pagina Facebook a evenimentului, aici.

Victor Panfilov este unul din cei mai apreciați ingineri de sunet din România, fiind responsabil de producția muzicală din spatele unor albume ale unor artiști importanți din zona folk, rock, blues și alte rude.

Despre Victor Panfilov, Nicu Alifantis scrie astfel: „Dresor de sunete, magician al spaţiului sonor, îmblânzitor de voci şi instrumente, el reuşeste să învăluie orice înregistrare cu o purpură regală. Toate butoanele pe care pune mâna Victor, devin instrumente generatoare de bucurii şi plăceri deosebite ale auzului nostru sau a celor din sală. Nu ştiu cum reuşeste această performanţă, dar vă spun sincer că eu unul, mă simt extrem de confortabil, răsfăţat, favorizat şi relaxat, cand îl am pe Victor la butoane. Aş mai adauga că de fiecare dată între noi se înfiripă tacit, o colaborare, un dialog, o coexistenţă desăvârşită. Întruchipare a calmului, blândeţii, bunei-dispoziţii, sfătos şi hâtru precum moldovenii lui Sadoveanu sau Creangă, nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată spunând că nu se poate. Pentru orice are o soluţie. Victor, desi este la baza profesor de fizică, este pentru noi toţi, nicidecum rigidul technician, ci muzicianul, producătorul, colegul, bunul nostru prieten. Un mare consumator de muzică şi tehnică a sunetului de studio sau live, studiază permanent, e informat, e la zi cu tot ce-i nou în domeniu, pune în practică cele mai moderne tehnici de sunet. În rest, îl simţi alături, te învăluie permanent cu liniştea sa, cu vorbele sale sfătoase, cu ideile lui extraordinare. Ăsta-i Victor, cum să nu-l iubeşti?!”

Un interviu detaliat cu Victor Panfilov o să găsiţi la RFI Romania.

Revenind la workshop-ul de producţie muzicală de pe 26 noiembrie de la ora 10 dimineaţa şi 27 noiembrie de la ora 17, trebuie să ştiţi că locurile sunt limitate. Mai exact, sunt 12 locuri ce urmează a fi împărţite în două grupe de 6. Una luni dimineață, cealaltă marți seara. Locurile se ocupă pe principiul primul venit, primul sosit. Au prioritate artiștii tineri și care au domiciliul în sectorul 3.
Înscrieri se fac printr-un e-mail la contact@foreverfolk.com – e bine să fiți convingători (da, vârsta și sectorul chiar ajută, menționați-le).

Ceva de comentat?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.