Producătorul muzical Matt Lawrence susține un workshop la București

Square

U2, The Clash, The Rolling Stones, Elton John, Joe Cocker si Garbage, sunt doar câteva exemple de artiști care au trecut cu muzica lor prin mâna producătorului muzical Matt Lawrence. În urma realizarilor sale, nu a surprins pe nimeni când experiența sa a fost recunoscută printr-un premiu Grammy. În 30 Noiembrie, producatorul Matt Lawrence va susține timp de trei zile, un workshop la București, într-unul dintre cele mai competitive studiouri din Europa – Avanpost.

Matt Lawrence și-a început cariera în studioul lui Van Morrison’s din Bath, lucrând la nu mai puțin de 7 dintre albumele de studio ale acestuia ca și ale altor artiști precum Annie Lennox, Paul Weller și Stereophonics. După mutarea la Metropolis Studios din Londra, Matt a ajuns în poziția de a lucra cu U2, The Clash, The Rolling Stones, Elton John, Joe Cocker și Garbage, dar și cu artiști precum Bjork, DJ Shadow, Goldie și Jeff Beck.

Grammy-ul a fost câștigat prin contribuția sa adusă albumului Mumford & Sons ‘Babel’. Discul a debutat pe locul întâi pe ambele maluri ale Atlanticului, de atunci a ajuns la statutul de triplu-platină în UK și a vândut peste 2.5 millioane de copii doar în Statele Unite ale Americii.

Inginer de sunet și mixaj, Matt Lawrence a lucrat la unele dintre cele mai importante albume în ultimii 20 de ani. Creditele sale îi includ pe Adele, Amy Winehouse, Ellie Goulding, Bat For Lashes, Black Eyed Peas, Foals, Frank Turner, George Ezra, Laura Marling, Tom Chaplin, Kodaline, You Me At Six, Macy Gray, Magnetic Man, Mumford & Sons, Naughty Boy, Emeli Sande, Sugababes, Beverley Knight, Katherine Jenkins, Keane, One Direction, Robbie Williams, Scissor Sisters, Kylie, Eric Clapton, Shirley Bassey, Joan Armatrading, George Michael, The Who, The White Stripes, The Vaccines, Van Morrisson, Lady Gaga, Beyoncé, Paloma Faith și Groove Armada.

Rafinarea performanțelor sale profesionale alături de așa o varietate de producatori și ingineri de sunet de un atât de înalt calibru i-a conferit lui Matt cunoștințe și o experiență de neegalat în producția de înregistrări. Nume ca Sir George Martin, Gus Dudgeon, Marius DeVries, Butch Vig, Steve Osborne, Ben Hillier, Guy Sigsworth, Alan Moulder, Gary Langan, Nellee Hooper, Michael Kamen, Bill Price, Norman Cook, Mark Ronson, Justin Timberlake, Timberland și Will.i.am au avut o influență directă asupra carierei sale.

Deși activitatea lui Matt a contribuit deja la multe hit-uri de nivel mondial, el se bucură să poată lucra cu artiști noi, aflați la debutul carierei lor. Pe parcursul celor 3 zile de workshop, programat la final de lună noiembrie în București, Matt va demonstra live procesul complet de producție a unei piese (preproductie, înregistrare, overdubbing și mixaj). Pe parcursul celor 3 zile, participanții vor putea lua parte activ la procesul de producție.
Nivelul workshop-ului este: avansat.

Pagina Facebook dedicata evenimentului, aici.

Ceva de comentat?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.