Compania britanică Action Hero înregistrează cântece de dragoste la București

Square

Action Hero sunt invitații speciali ai ediției 2018 a Platformei Internaționale de Teatru București, ajunsă la ediția #5. Action Hero se află pe drumurile Europei de mai bine de 5 luni, călătorind într-o autorulotă, oprindu-se în fiecare țară ca să înregistreze cântece de dragoste și să planteze emițătoare prin care acestea pot fi auzite. Aflați la București la finalul călătoriei, ei vor susține performance-uri pentru un număr restrâns de spectatori chiar în autorulota lor, unde vor înregistra și cântece de dragoste cântate de români. O parte din cântece sunt incluse în seria de podcasturi realizate de ei, care pot fi ascultate pe website-ul proiectului: www.oheuropa.com. Iar voi va puteti inscrie la acest atelier accesand pagina de Facebook a evenimentului.

Iar cântecele de dragoste nu e singura preocupare a Action Hero la ediția de anul acesta a PITB. Mai sunt două ateliere interesante. Primul, „Soundscapes”, susținut tot de Action Hero și dedicat artiștilor români interesați de folosirea sunetului în spectacol și anti-eroi/ne, atelier de artă activă coordonat de Bogdan Georgescu. Acesta din urmă e susținut în colaborare cu trupa Playhood și face parte din proiectul mai amplu ”Păcală nu-i. Noi realități teatrale pentru copii și adolescenți“ proiect de teatru educațional curatoriat de Ciprian Marinescu, care aduce în centrul atenției noua dramaturgie pentru copii și tineri și educația prin mijloacele artelor performative.

Platforma Internațională de Teatru București #5, are loc la ARCUB și Teatrul Mic din Bucuresti, in perioada 11 și 14 octombrie 2018, reprezentand o șansa excepțională de a participa în mod activ la festival și de a-i întâlni pe artiștii invitați. Pentru cei care vor să contribuie la conținutul unui eveniment teatral sau vor să-și spună părerea și să le pună întrebări artiștilor despre spectacolele pe care le-au vizionat, Platforma este o alegere sigură. În plus, după fiecare spectacol din cadrul Platformei vor fi organizate discuții cu publicul, spectatorii fiind încurajați să le pună întrebări artiștilor despre spectacolele lor. ”Intenția noastră este să ne apropiem cât mai mult de spectatori și să ne asigurăm că un număr cât mai mare dintre ei vor pleca îmbogățiți de la teatru, măcar cu o idee sau gând”, spune Cristina Modreanu, curatoarea proiectului.

O altă șansă de întâlnire si discutie cu artiștii este dezbaterea cu tema „Despre România numai de bine”, care va avea loc în holul sălii mari ARCUB-Gabroveni, duminică, 14 octombrie 2018, de la ora 11.00 și la care vor participa Ana Mărgineanu și Peca Ștefan, realizatorii unei serii de spectacole cu același titlu în toată țara, spectacole din care vor fi proiectate imagini cu această ocazie.

Pentru a vă înscrie pentru spectacolele Action Hero sau pentru înregistrarea cântecelor de dragoste, care vor avea loc în Piața Roma (la Lupoaică) în zilele de 12, 13 și 14 octombrie 2018, între orele 11:00 – 12:00 (spectacol) și 12:00 – 14:00 (înregistrări) – trimiteți un email la adresa arpas2011@gmail. Primii 5 înscriși vor primi un abonament pe 2019 la revista de artele spectacolului Scena.ro.

Alte detalii despre spectacolele și evenimentele conexe din cadrul PITB #5 găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului: www.facebook.com/BucharestInternationalTheaterPlatform

Platforma Internațională de Teatru București #5 este un eveniment produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS) și finanțat de Institutul Cultural Român, Primăria București prin ARCUB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București, British Council Romania, AFCN – proiecte culturale și UNITER, în parteneriat cu Teatrul Mic din București și Centrul de Teatru Educațional Replika.

Ceva de comentat?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.