"Omul e ceea ce face" - Luiza Zan

“Omul e ceea ce face” – Luiza Zan

“Un jazz după care trebuie să deschizi fereastra și să tragi mult aer în piept.” Aşa scrie despre noul album Luiza Zan “Heritage”, jurnalistul Lucian Stefănescu de la Radio Europa Libera. În ceea ce mă priveşte, primul contact fizic cu discul “Heritage” a fost la Carturesti Carusel. Am luat unul din albumele aflate pe masuţa de la intrarea în magazin şi l-am privit cateva secunde atent. Subţire, cu o fotografie sepia reprezentând un trunchi de copac bătrân, fotografie peste care, într-un dreptunghi negru stă scris rece, numele. Un font colţuros, alb pe fond negru. Albumul aflat încă în ţipla de plastic, nu e ofertant şi cam asta-i prima proba de rezistenţă pentru cumpărator. Dacă numele contează, atunci va da o şansă muzicii aflată în plicul de carton. “Noroc” că nu mai există la vânzare un alt disc din precedentele cinci, colaborarile Luizei Zan cu alţi artisti.

Întâlnirea cu piesele albumului s-a facut ceva mai devreme, electronic şi fără explicaţiile pe care Luiza Zan le-a tot dat prezentând primul ei album de autor. Pe album, sunt mesaje ale trecutului, amalgam de amintiri şi frânturi de viaţă, într-o complexă construcţie muzicală gândită de Luiza Zan şi susţinută de cei mai buni instrumentişti ungari cu care ea a ales să lucreze.

“Heritage este un album de familie, este albumul familiei mele dar în egală masură poate fi şi albumul oricărei familii de pe planeta asta. Ce veţi găsi într-un album de familie al unui om străin, album pe care îl aveţi în faţa voastră? Pozele alea cu copii în fundul gol de care le e tuturor ruşine. Le aveţi, şi eu am. Pozele vesele, decolorate, de pe vremea străbunicii de la cine ştie ce nuntă. Pozele cu fostul prieten de care mi-e ruşine. Copiii mei, wow! Apoi, pozele cu fraţii şi surorile. De toate veţi găsi în albumul Heritage. Dar mai mult decât orice, acest album este dedicat memoriei mamei mele”. (Luiza Zan – concert lansare Clubul Ţăranului Roman)

Cred că aşa se explică de ce albumul cu fotografii, dosit în bibliotecă, printre dicţionare, cărţi lucioase cu poveşti SF şi alte volume în care se odihnesc câteva semne de carte, acest album odată găsit şi deschis, te ţine captiv. O abordare personală, surprinzătoare, oferită chiar de Luiza Zan. Surprinzătoare pentru ca Luiza nu este genul care să se expună sau să-şi expuna familia. În acest caz, dupa o perioadă grea, plină de schimbări, greutăţi şi provocări, Luiza Zan îţi oferă albumul familiei cu fotografii şi te invită să-l deschizi pentru a întelege mai multe din povestea muzicală a familiei Zan. Cât pricepe fiecare, asta-i altceva. Poate trebuie “răsfoit” de mai multe ori. Dar să începem cu prima piesă

PRIN IARBA

Prima “imagine” mă duce cu gândul la copilarie. Când drumul între scoală şi casă, devine o joacă, un labirint în care speri să te pierzi, spre disperarea părinţilor care te aşteaptă acasă. Şi cu toate că povestea piesei “Prin iarba” este “a unui om care locuieşte dedesubt, acolo unde ne vom întalni toţi”, dincolo de mesaj, mie îmi pare că bogăţia de culori şi sunete din această piesă, vine din copilăria trăita de Luiza Zan la Tulcea, pe malul apei.

“Se zice despre copiii care cresc pe malul unei ape curgătoare că sunt mai visători, mai romantici. E adevărat. Veneam de la liceul «Spiru Haret» spre casă, pe Babadag, unde stăteam, şi mă opream în fiecare zi pe malul Dunării. Mi-a plăcut foarte mult copilăria mea.” (Luiza Zan – interviu Adevarul)

LIKE WATER

Rămânem tot la Tulcea pe malul apei, dar parcă într-o alta perioadă. Felul în care vocea Luizei urca fix când linia melodică coboară, îţi dă libertatea a nu alege o singură cale. Cu cât răsfoieşti mai des albumul cu fotografii, cu atât vei vedea elemente noi şi vei înţelege mai mult din fiecare imagine. E totul usor şi totuşi atat de apăsat. “Like water” este piesa care din 2012, abia astăzi şi-a găsit în sfârşit varianta finală. Cred ca e piesa care da încredere în cel mai important instrument de pe album, vocea. Cu delicateţe şi uşurinţa, vocea deschide drumul, parca urmată de un râu în cursul său firesc.

BĂRCUŢE DE HÂRTIE

.. sau “Paperhats”, pentru ca este o piesa atât în română dar şi engleză, este ilustraţia muzicală perfectă pentru o fotografie realizată de fratele Luizei Zan, Filip. Fotografie în care câteva bărcuţe de hârtie plutesc pe Dâmboviţa. Un cadru de o fracţiune de scundă, transformat într-o piesa de peste 5 minute. O joacă între fraţi.

STILL SAD SILENT

Este track-ul denumit în grabă de un tehnician de la studioul de inregistrari “SSS”, cand de fapt, această piesă concepută cu gândul la bunica, are mai mare legătura cu rabdarea. Aşa era mama Jana, cea cu răbdarea de invidiat, care i-a daruit Luizei “un -interior- bine cultivat”.

“Still Sad Silent” e piesa mea preferată de pe acest disc şi exprimă exact starea în care sunt: liniştită, tăcută şi ceva mai tristă.” (Luiza Zan – Revista AS)

“Acest album aşa a fost conturat, eu singură cu chitara. De exemplu, piesa următoare am scris-o în Bucuresti, întorcându-mă de la înmormântarea bunicii mele, noaptea, singură, stănd în bucatarie, să nu deranjez copilul care dormea şi foarte, foarte încet am început să cânt aşa…” (Luiza Zan despre piesa “Until i fall asleep” – Dimineaţa Crossover la Radio Romania Cultural)

UNTIL I FALL ASLEEP

La Romania Cultural, după această piesă şi câteva secunde de linişte, Maria Balabas spune aproape şoptind:  “Poţi să mai cânţi la chitară dacă vrei.”

“Emoţie. Transmite emoţie.” (Mihai Gainusa – Radio7)

Şi cu toate că sună foarte bine împreună cu Hungarian All Stars, simpla interpretare la chitară, aparent banală, oferă o profunzime surprinzatoare. Reacţia oamenilor? WOW! Este nostalgică, un carusel de amintiri şi culori, o piesă care reuşeste să comprime întreaga poveste a discului. Pentru mine, acesta este miezul albumului cu un nume atât de greu, “Heritage”. Ai putea crede că discul se încheie nostalgic, cu inevitabilul sfârşit al unei generaţii. Învâţând de la cei deja plecaţi că “That’s the way is has to be”. Dar nu. În pur stil românesc, aici, în ţara celor care fac atât de uşor trecerea de la durere la veselie prin muzică, (poporul asta fiind totuşi inventator al doinei), ajungem la explozia de influenţe folclorice a piesei 6.

CALARE

“Piesele de pe albumul Heritage” au apărut cu timpul, nu toate au fost scrise special pentru acest album, unele dintre ele sunt lucrări pe care le-am scris în urmă cu multă vreme. Sunt două piese care apar de exemplu în spectacolul “Năpasta”, regizat de Radu Afrim, de exemplu – “Călare”, cea mai cunoscută lucrare de pe acest album. Dar sunt şi piese care au fost create special pentru a evoca amintirea mamei mele şi a bunicului meu. Bunicul meu, acordeonist, s-a întâmplat să moară în ziua în care am intrat în studio să înregistrez aceste piese.(Luiza Zan – Radio WYL FM)

Piesa care a ridicat lumea în picioare la concertul de lansare de la Clubul Ţăranului Român este provocarea Luizei Zan adresată celor mai buni instrumentisti ai Ungariei, alaturi de care cânta pe acest album. Hungarian All Stars înseamnă pianistul Sarik Peter şi ghitaristul Gyarfas Istvan, apoi basistul Fonay Tibor, specializat în echilibristică instrumentală, sau toboşarul Attila Galfi, omul care după concert era de-a dreptul impresionat de reacţia publicului român, adăugând “în Ungaria nu este ca aici”. Cred că influenţa folclorică este obligatorie pe un album moştenire al familiei Zan. In educaţia muzicală a Luizei Zan, un rol important l-a avut şi bunicul, tata Petruţă, acordeonist, “care m-a învăţat să iubesc pământul şi natura”. Şi dacă mai era nevoie de o explicaţie, primul premiu câştigat la 4 ani, dar şi 20 de ani mai târziu la Cerbul de Aur, s-a întâmplat cu o piesă tradiţională numită “Frunzuliță d’alior”.

“Muzica este moştenirea cea mai de preţ pe care am primit-o de la mama mea, de la bunicul meu. Darul de a şti să ascult muzică, de a şti să o apreciez, de a o purta cu mine peste tot. Şi încerc să îl transmit şi altora.” (Luiza Zan – interviu News.ro)

HER VIOLIN & ZBUCIUM

Albumul strânge povestea muzicală de ani a familiei Zan, însă finalul în mod deosebit aparţine mamei, Maria Zan. Pe acest final, întelegi întalnirea ilustrată din interiorul albumului. Acolo după ce ai deschis coperta, sigur ai vazut fotografia cu Maria Zan privind spre discul pe care se află Luiza.

“Ce pot spune acum, când ea nu mai este, e că legătura dintre mamă şi copil este ceva ce nu piere niciodată. Indiferent la ce vârstă îţi pierzi mama, rămâi complet dezrădăcinat. Nu pot face decât să-mi trăiesc viaţa amintindu-mi de ea, fă­când-o mândră de mine în continuare. În plus, descopăr abia acum nişte lu­cruri despre mama, de care nu aveam habar. Chiar zilele trecute am făcut curat printre lucrurile ei şi am găsit foarte multe scrieri, schiţe de piese de teatru, poezii, eseuri de-ale ei despre jazz, despre repertoriul meu. Nu am ştiut niciodată despre ele. Deloc! Îi plăcea foarte mult jazz-ul şi eu nu ştiam. Da, a fost pro­fesoară de muzică, dar nu ştiam că scria eseuri despre jazz, că urmărea emisiuni, concerte, pe care apoi le analiza în scris. M-a surprins enorm să aflu cât de profund privea genul acesta muzical.(Luiza Zan – interviu Formula AS)

Atât pentru Her Violin dar şi pentru Zbucium, şi-a adus contribuţia emoţionantă pe albumul Luizei Zan o fostă elevă a profesoarei Maria Zan, violonista Ioana Mardare. Her Violin prevesteşte finalul în timp ce Ioana Mardare prin Zbucium, duce albumul în pragul unei transformari. Pentru mine, e surprinzator acest final. De la un album conceput cu gandul la mama ei, Luiza Zan lasă finalul pe mâna fostei eleve. Moştenirea este transmisă mai departe celor tineri. Despre asta este Heritage.

În final, o scurta analiză rece. Poate că preţul de 40 de lei reprezintă un dezavantaj pentru un album.. subţire ca prezentare, pus într-un plic de carton. Poate că lipsa unei echipe care să lucreze să te convingă să cumperi produsul şi să-l promoveze corespunzator reprezintă un alt dezavantaj. Faptul că Luiza Zan nu a lucrat pentru primul său disc de autor cu un producator experimentat poate reprezenta un alt dezavantaj. Personal, nu cred asta. Cred ca tocmai lipsa unui producător “uns” cu toate alifiile, face ca muzica, construcţia, evolutia albumului, concertele, toate acestea să fie pline de mesaje şi să facă din acest album unul autentic. Luiza Zan s-a bucurat şi a profitat din plin de libertate muzicală, construind discul cu gândul la oamenii pe care îi iubeşte, pe care îi strânge în inima ei şi care, prin ea, continuă să traiască. Nu cred ca ai nevoie de producător (executiv sau nu) pentru asta. “Heritage” vă aşteaptă. Să nu rataţi întalnirea. Nu cred într-o altă viitoare întalnire la fel de personală cu Luiza Zan.

“Cred că fiecare are pe Pământ datoria nu de a lăsa ceva în urmă, ci de a se lăsa pe sine. Şi nu o poţi face decât punând toată fiinţa ta într-o chestie care poate să scoată din tine tot.” (Luiza Zan – Adevarul)