Evenimente speciale la One World Romania 2014

Evenimente speciale la One World Romania 2014

In buna traditie a festivalului, One World Romania inseamna nu numai film documentar, ci si o o serie intreaga de evenimente conexe, de la spectacole de teatru pana la un circuit turistic.

CineluptaAnul acesta il vom avea din nou alaturi pe artistul Dan Perjovschi, care a desenat si Premiul One World Romania 2013. La invitatia festivalului, Dan Perjovschi si-a adunat desenele risipite in cele patru colturi ale lumii reale si virtuale si le va aseza pe peretii Institutului Francez din Romania si ai Clubului Taranului sub titlul „Rezist-Exist”. Sunt interpretarile si reactiile artistului la evenimentele legate de Rosia Montana, de revoltele de la Kiev, Istanbul sau Cairo, de miscarea Occupy. Pe 21 martie, Perjovschi va sustine o prezentare publica la Clubul Taranului. Mai multe detalii aici.

In premiera in Bucuresti, One World Romania organizeaza in perioada 18-23 martie, Marele circuit al spagii. Eugen Istodor va va ghida printr-un cartier unde – aproape la fiecare colt de strada – s-a petrecut cate un fapt de coruptie in ultimii 25 de ani. Turul va incepe zilnic din Piata Dorobanti, la intrarea in strada Beller, de la ora 17:00, intre 18 si 21 martie, iar pe 22 si 23 martie, de doua ori pe zi, de la ora 11:00 si de la ora 17:00. Pe 20 martie, veti putea urma un curs turbo de Master of Corruption Administration sub indrumarea lui Petr Sourek, CEO Corrupt Tour.

Pe 19 martie, va asteptam la Teatrul Odeon, la spectacolul „Tipografic Majuscul”, realizat de Gianina Carbunariu in cadrul proiectului „Vieti paralele – Secolul 20 vazut prin ochii Politiei Secrete”. Gianina Carbunariu a construit acest spectacol pornind de la dosarul „Elevul”: in 1981, Mugur Calinescu avea 17 ani cand a fost arestat de Securitate pentru ca a scris pe ziduri mesaje anti-sistem. Mugur a murit in 1985. Pe 18 martie, cativa dintre cei mai reprezentativi regizori de teatru documentar sunt invitati la Clubul Taranului pentru o discutie despre modul lor de lucru.

De asemenea, in fiecare zi a festivalului asteptam publicul in Coltul amintirilor din foaierul cinematografului Studio. Aici, la adapostul unei draperii, in fata unei camere si a unui reporter, veti putea rememora amintiri din comunism. Amintirile adunate de-a lungul intregii saptamani vor fi prezentate sub forma unui scurt montaj, in seara inchiderii festivalului.

Lista completa si programul evenimentelor conexe sunt afisate aici.

ONLINE: www.oneworld.ro | www.facebook.com/one.world.romania
ORGANIZATORI: Asociatia One World Romania si Centrul Ceh Bucuresti