Celebrul regizor italian Romeo Castellucci este prezent la Bucuresti, in cadrul Festivalului National de Teatru cu “Hey Girl!”, spectacol pentru productia caruia s-au asociat institutii din Franta, Austria, Belgia, Olanda, Slovenia, Ungaria si Italia.
Creator cu un stil unic, Romeo Castellucci combina regia de teatru cu arta plastica intr-un mod visceral, iar rezultatul il plaseaza in topul mondial al regizorilor. Dupa ce a studiat artele plastice la Universitatea de Arte Frumoase din Bologna, Castellucci a fondat, in 1981, Societas Raffaello Sanzio, companie alaturi de care lucreaza in continuare.
Castellucci nu face teatru in sensul clasic al cuvantului: nu construieste spectacole pentru un public anume fiindca nu lucreaza intr-un teatru si nici nu alimenteaza un repertoriu curent, ci isi prezinta creatiile – alcatuite in luni de zile de cercetari – aproape exclusiv in circuitul festivalier al lumii, acolo unde la inceput a fost primit cu rezerva, iar acum este vanat cu ardoare.
Considerat un deschizator de drumuri al avangardei teatrale, Castellucci este cunoscut ca autor al unui teatru al perceptiei totale. A creat spectacole pornind de la opere clasice si epopei, precum: “Gilgames” (1990), “Hamlet – vehementa exterioritate a mortii unei moluste” (1992), “Orestia – o comedie organica?” (1992), “Iulius Cezar” (1997), “Calatorie la capatul noptii” (1999), “Tragedia Endogonidia” (2001-04).
In 2005 a fost desemnat directorul sectiunii teatrale a Bienalei de la Venetia, iar in 2008 a prezentat, ca Artist Asociat al Festivalului de la Avignon, “Divina Comedia” dupa Dante.
Refuzand logica unui scenariu scris, respingand textul aproape in intregime si folosind vocea umana numai la nivelul ei sonor (lucrat in colaborare cu muzicianul Scott Gibbons), amestecat cu alte sunete pentru a alcatui un fundal audio potrivit fantasmelor stranse laolalta de acest magician cerebral si cinic, spectacolele lui Castellucci ajung sa te bantuie mult timp dupa ce le-ai vazut.
Imaginile insiruite de Castellucci pe firul non-epic al spectacolelor sale au consistenta visului, iar cei ce le vad construindu-se in direct, sub ochii lor, au senzatia ca participa la o sedinta de hipnoza colectiva, in urma careia au ajuns sa viseze acelasi lucru cu sute de semeni.
Cu ocazia prezentarii celor trei productii inspirate de “Divina Comedia” – evenimentul principal al Festivalului de la Avignon in 2008 – Castellucci declara: ”In fiecare zi traim infernul, paradisul si purgatoriul. Fiecare dintre acestea sunt inscrise in structurile mentale ale omului contemporan. Nu ma intereseaza sa lucrez asupra socialului, nu e felul meu de a face teatru. Ma intereseaz? omul, dar la un alt nivel.. ma intereseaza foamea oamenilor de viata, de iubire..”
Intr-un alt interviu spune: ”Scena europeana este acum intr-un moment fecund, fiindca in fine, figurile marilor maestri dispar. Ei au vampirizat mai multe generatii, dar acum scena este mai libera, iar aceasta libertate este necesara mental. Multi artisti tineri au o viziune complet deschisa, ceea ce e foarte important. Publicul e si el mai deschis, are experienta expozitiilor de arte vizuale, deci e pregatit sa primeasca si noile limbaje din teatru.”
Despre “Hey Girl!”, realizat in 2006, si prezentat de atunci in toate marile festivaluri ale lumii, Castellucci povesteste ca i-a fost inspirat de imaginea unor adolescente asteptand autobuzul intr-o statie, in fata scolii. Ce a rezultat este un eseu despre momentul inefabil al trecerii unei fete de la starea de copil la aceea de femeie. Spectacolul este o calatorie printre mituri, incorporand ipostazele acestei varste incerte prin intermediul unor personaje simbolice precum Fecioara Maria, Ioana d’Arc sau Julieta lui Shakespeare. Folosind costume suprarealiste, proiectii de film, explozii de sticla si ravasitoarea aparitie a celor doua interprete, “Hey Girl!” construieste o lume care se zbate intre frumos si oribil. „O frumusete hipnotica, cu o rezonanta vizuala pe care mult prea rar le gasesti impreuna pe scena” scria Financial Times dup? turneul spectacolului la Londra.
